Viziunea Z

Ziarul Generației Z

📣 Rețeta care dă toamnei un gust mai bun, încearc-o și tu

Publicat pe 20 octombrie 2025 • de Redactor-șef Anca Miron

Rulouri cu scorțișoară preparate de o studentă la Galați

A fi determinat și perseverent sunt atribute, care îi fac pe unii studenți să aibă viața studențească și cea personală sub control. Când ai o zi de facultate istovitoare, a te întoarce acasă la o masă caldă, gustoasă poate părea un ideal atins doar de o categorie restrânsă de studenți. Din fericire, și tu te poți număra printre ei, pătrunzând în lumea gastronomică prin gătirea uneia dintre cele mai cerute rețete studențești în acest anotimp explicată pas cu pas mai jos.

Victoria Dolbuș, studentă din Republica Moldova în anul 3 la Facultatea de Medicină în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, mi-a spus mândră că gătește de la nouă ani și că modelele ei în gastronomie sunt mama și bunica ei, alături de care gătea la început mai mult de sărbători. „Ne apucam, de pildă, de dimineață în Ajunul Revelionului și o țineam așa până aproape de trecerea dintre ani. Bunica gătea o grămadă de mâncare, foarte tare îi plăcea să gătească, iar mâncarea ne ajungea o săptămână. Eu ajutam la început cu ce puteam, iar salata olivier de la noi din Moldova a fost prima pe care am preparat-o, a precizat Victoria mulțumită de educația pe care a primit-o acasă.

Tocmai de aceea, „m-am deprins cu mâncarea din Moldova și aleg să îmi gătesc personal și pentru faptul că iese mai mult și mai ieftin.” Victoria mi-a împărtășit că își face cumpărăturile la supermarket și că se uită ca produsele să fie bio, însă nu alege numai produse de origine românească. Iar în zilele în care nu are mâncare gătită, ceea ce se întâmplă mai rar, cantina va rămâne mereu cea mai bună alternativă.

Deși cochetează îndeosebi cu bucătăria moldovenească și, din când în când, cu cea asiatică, rețeta care îi umple camera cu un miros tomnatic rămâne cea de „cinnamon rolls” sau „cinnabon”, cum le mai numește ea și care reprezintă apelativul lor în rusă. Aluatul cald și pufos, mirosul dulce-lemnos al scorțișoarei și umplutura cremoasă savurate într-un loc călduros alături de oameni dragi sufletului nostru încropesc în câteva cuvinte imaginea unui cămin primitor și voios. Elementul secret este crema fiartă, diferită celei tradiționale, care face ca aceste rulouri să fie net superioare celor degustate de ea la starbucks.

Cinnabon/Cinnamon Rolls (rulouri cu scorțișoară) Ingrediente pentru aluat: • 500 g făină • 200 ml lapte cald • 2 ouă • 80 g zahăr • 100 g unt topit • 7 g drojdie uscată (sau 25 g drojdie proaspătă) • 1 plic zahăr vanilat • un praf de sare Ingrediente pentru umplutură: • 100 g unt moale • 150 g zahăr brun • 2 linguri scorțișoară măcinată Mod de preparare: 1. Într-un bol, amestecă laptele cald cu drojdia și o lingură de zahăr. Lasă 10 minute să se activeze. 2. Adaugă ouăle, zahărul rămas, zahărul vanilat, untul topit și un praf de sare. 3. Încorporează făina treptat și frământă până obții un aluat moale și elastic. 4. Acoperă și lasă la dospit 1 oră, până își dublează volumul. 5. Întinde aluatul într-o foaie dreptunghiulară (aprox. 0,5 cm grosime). 6. Unge cu unt moale, presară amestecul de zahăr brun și scorțișoară. 7. Rulează strâns și taie felii de 3–4 cm grosime. 8. Așază-le într-o tavă unsă cu unt și lasă-le 20–30 minute la crescut. 9. Coace la 180°C timp de 20–25 minute, până devin aurii. Gatit Cremă de vanilie (cremă de patiserie / cremă de ouă) Ingrediente: • 500 ml lapte • 4 gălbenușuri • 100 g zahăr • 40 g amidon de porumb (sau făină) • 1 plic zahăr vanilat (sau 1 linguriță extract de vanilie) • 30 g unt Mod de preparare: 1. Într-un bol, bate gălbenușurile cu zahărul și zahărul vanilat până devin cremoase. 2. Adaugă amidonul și amestecă bine. 3. Încălzește laptele separat, apoi toarnă-l treptat peste amestecul de ouă, amestecând continuu. 4. Pune totul într-o cratiță și fierbe la foc mic, amestecând mereu până se îngroașă. 5. Ia de pe foc, adaugă untul și amestecă până se topește. 6. Acoperă cu folie alimentară direct pe suprafața cremei și las-o să se răcească.

Gatit

Dacă și ție ți-a plăcut această rețetă ce mai stai? Arată-le și alor tăi că gătitul în studenție este distractiv și captivant.

⬅️ Înapoi la prima pagină