📣 Galățenii pun preț pe spiritualitate
Festivalul de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Tudor Pamfile” evocă sentimentul de unitate și de iubire de țară într-o Românie care s-a impus pe harta creștinității prin tradiții și port național, prin specificul nostru, care ne-a legat spiritual de cele sfinte. Organizat la Galați sâmbătă, pe 13 decembrie, evenimentul s-a aflat la cea de-a 34-a ediție și a încercat o simbioză de datini din diverse regiuni ale României, de la Maramureș la Bucovina spiritul românesc răsună în ceruri.
Cu o sală ocupată în totalitate, vestea minunii nașterii Domnului preabun a avut ecouri în inimile gălățenilor, care, în frunte cu ÎPS Arhiepiscop Casian de la Catedrala Dunării de Jos, au cântat colind înălțător în Galațiul preschimbat în lumină și locaș sfânt. Înalt Preasfinția Sa a aminitit că nicăieri în lume nu se mai aude glasul Domnului atât de puternic ca în România și a făcut apel la unitatea de neam în așa fel încât toți, pe oriunde am fi răsfirați prin diaspora, să ne întoarcem de sărbători acasă să trăim românește. Totodată, Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, ne-a încurajat „să ducem tradiția mai departe. E bine că v-ați adus și copiii să vadă autenticitatea poporului român și cum reușește acesta să supraviețuiască doar prin tradiție și unitate.”
Dacă biserica a adus valențe divine acestui festival la care oamenii s-au închinat și s-au rugat ca într-un singur duh, colindătorii de pe scenă au reușit să delecteze participanții cu muzică, chiuit și voie bună. Fie că vorbim de Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”, care a încântat prin jocul caprei sau de grupul „Școala Rădăcinilor Străbune” din Maramureș, care a pus în scenă tradiția de curtare a fetei, au existat crâmpeie din datinile fiecărei regiuni ce alcătuiesc poporul nostru, cunoscut pe larg a fi cald și bun.
De la Neamț au venit colindătorii „Codrii Neamțului” cu jocul caprei și jocul măștilor prin care atmosfera s-a încins și a scos oamenii din inerția evenimentelor cotidiene. „Belciugarii de la Ilva Mare” din Bistrița au adus aplauzele publicului, iar „Ursul de la Dărmănești” a adus varietate reprezentațiilor. Ansamblul folcloric „Gura Izvorului”- Vatra Moldoviței a venit cu urări pe alese din partea unor copii cu minți sclipitoare și interpretare scenică de excepție.
Seara s-a încheiat cu reprezentația mult-așteptatului artist de colinde, Ștefan Hrușcă, care a înduioșat gălățenii prin poemul și cântecul marelui poet Adrian Păunescu „Rugă pentru părinți,” pe care Ștefan Hrușcă are ocazia să-l cânte din 1982. Cu lanternele aprinse s-au intonat „Cerul și pământul,” „Sfântă-i sara de Crăciun” și ”Linu-i lin”, șlagăre ale colindelor românești. Crăciunul se perindă astfel în sufletul gălățenilor, care de la cinstirea Sfântului Andrei pe 30 Noiembrie și până pe 25 Decembrie trec de la apăsări la calm și liniște, de la superficialități materiale la împliniri spirituale.
⬅️ Înapoi la prima pagină